Deficiența intelectuală corespunde întârzierii dezvoltării cognitive a unora dintre copii, care poate fi percepută prin dificultăți de învățare, o mică interacțiune cu alte persoane și incapacitatea de a efectua activități simple și adecvate pentru vârsta lor.
Dizabilitatea intelectuală, numită și ID, este o tulburare de dezvoltare care afectează aproximativ 2 până la 3 procente din copii și poate apărea datorită unei varietăți de situații, de la complicații în timpul sarcinii sau nașterii până la modificări genetice, cum ar fi sindromul Down și sindromul X-fragil, de exemplu. Aflați care sunt caracteristicile sindromului X-fragil.
Această tulburare poate fi percepută de părinți sau de profesor în școală, însă tratamentul trebuie făcut de o echipă multidisciplinară, cu scopul de a stimula toate funcțiile cognitive, favorizând procesul de învățare și relația cu alte persoane. Astfel, este important ca copilul să aibă o urmărire directă și constantă a pediatrului, a terapeutului de vorbire, a pedagogului și a psihoterapeutului, de exemplu.
Cum să identificați
Este posibilă identificarea deficienței intelectuale prin observarea comportamentului copilului în fiecare zi. De obicei, nu are același comportament ca și ceilalți copii de aceeași vârstă, este întotdeauna necesar ca un adult sau un copil mai în vârstă să fie în jur pentru a asista la îndeplinirea unor acțiuni, de exemplu.
De obicei, copiii cu dizabilități intelectuale au:
- Dificultate în învățare și înțelegere;
- Dificultatea de adaptare la orice mediu;
- Lipsa de interes pentru activitățile de zi cu zi;
- Izolarea de la familie, colegi sau profesor, de exemplu;
- Dificultatea de coordonare și concentrare.
În plus, este posibil ca copilul să aibă schimbări de apetit, teamă excesivă și să nu poată efectua activități pe care le-a avut anterior.
Principalele cauze
Cea mai comună cauză a dizabilității intelectuale sunt tulburările genetice, cum ar fi sindromul Down, X-fragile, Prader-Willi, Angelman și Williams, de exemplu. Toate aceste sindroame se datorează mutațiilor din ADN și pot rezulta, printre alte simptome, în deficiența intelectuală. Alte cauze ale dizabilității intelectuale sunt:
- Complicațiile prenatale, cum ar fi gestația, diabetul gestațional, consumul de droguri, fumatul, alcoolismul, consumul de droguri și infecțiile, cum ar fi sifilisul, rubeola și toxoplasmoza;
- Complicațiile perinatale care apar de la debutul travaliului până în prima lună de viață a copilului, cum ar fi scăderea cantității de oxigen furnizată creierului, malnutriție, prematuritate, greutate mică la naștere și icter nou-născut;
- Malnutriția și deshidratarea severă, care se pot produce până la sfârșitul adolescenței și care conduc la dizabilități intelectuale;
- Otrăvire sau intoxicație cu medicamente sau metale grele;
- Infecții în timpul copilăriei care pot duce la afectarea neuronală, scăderea capacității cognitive, cum ar fi, de exemplu, meningita;
- Situații care reduc aprovizionarea cu oxigen a creierului, ceea ce poate duce la dizabilități intelectuale. Cunoașteți principalele cauze ale hipoxiei din creier.
În plus față de aceste cauze, dizabilitatea intelectuală poate apărea în erori de metabolism înnăscut, care sunt modificări genetice care pot apărea în metabolismul copilului și care conduc la apariția unor boli cum ar fi hipotiroidismul congenital și fenilcetonuria. Înțelegeți mai bine ce este fenilcetonuria.
Lucruri de făcut
Dacă se face un diagnostic de dizabilitate intelectuală, este important ca capacitățile cognitive și intelectuale ale copilului să fie frecvent stimulate și o echipă multiprofesională este importantă.
La școală, de exemplu, este important ca profesorii să înțeleagă nevoia de dificultate a elevului și să dezvolte un curriculum specific pentru copil. În plus, este important să-l păstrați integrat și să stimulați contactul și interacțiunea cu ceilalți, ceea ce se poate face prin intermediul jocurilor de bord, al puzzle-ului și al mimei, de exemplu. Această activitate, pe lângă promovarea contactului social, permite copilului să devină mai concentrat, ceea ce îl face să învețe puțin mai repede.
De asemenea, este important ca profesorul să respecte ritmul de învățare al copilului, revenind la subiecte sau activități mai ușoare, dacă este necesar. În timpul procesului de stimulare a învățării, este interesant faptul că profesorul identifică modul în care copilul asimilează cel mai bine informațiile și conținutul, fie prin stimuli vizuale sau auditive, de exemplu, și este posibil să se stabilească un plan de educație bazat pe cel mai bun răspuns copilului.
