Agentul tensioactiv pulmonar este un lichid produs de organism care are rolul de a facilita schimbul de gaze respiratorii în plămâni. Acțiunea sa permite ca alveolele pulmonare, care sunt saculete mici responsabile de schimbul de gaze, să fie deschise în timpul respirației printr-o tensiune, ceea ce facilitează intrarea oxigenului în circulația sanguină.
Foarte prematurele nou-născuți ar putea să nu aibă încă o producție suficientă de surfactant pulmonar pentru a asigura o respirație eficientă și, prin urmare, pot dezvolta sindrom de detresă respiratorie pentru sugari, provocând dificultăți de respirație dificile.
Din fericire, există un medicament care este agentul tensioactiv exogen, care imită substanța naturală a organismului și ajută respirația bebelușului până când se poate produce singur. Acest medicament poate fi administrat în prima oră după nașterea bebelușului, pentru un rezultat mai rapid, printr-un tub direct în plămâni.
Ce cauzează lipsa agentului tensioactiv
Agentul tensioactiv este produs de-a lungul maturizării plămânilor copilului, încă în pântecele mamei, după aproximativ 28 de săptămâni. De aceea, bebelușii prematuri născuți înainte de această perioadă nu mai pot avea o producție suficientă a acestei substanțe, care cauzează sindromul de detresă respiratorie pentru sugari.
Această boală, cunoscută și sub denumirea de sindrom de membrană hialină sau sindrom de detresă respiratorie, cauzează scurtarea respirației, respirația rapidă, respirația șuierătoare, buzele și degetele albastru, care pot fi chiar fatale.
În aceste cazuri pediatrul poate indica doza de agent tensioactiv exogen pentru nou-născut, care poate fi naturală, extrasă de la animale sau sintetică, care poate înlocui funcția agentului tensioactiv produs în plămâni și permite o respirație adecvată. Aflați mai multe despre simptomele și cum să tratați sindromul de detresă respiratorie pentru sugari.
Funcțiile agentului tensioactiv
Principala funcție a surfactantului pulmonar este de a forma un strat de film care să permită deschiderea adecvată a alveolelor pulmonare și permite respirația prin:
- Menținerea deschiderii alveolelor;
- Scăderea rezistenței necesare pentru expansiunea plămânului;
- Stabilizarea dimensiunii alveolelor.
În acest fel, plămânii sunt întotdeauna activi și capabili să efectueze corect schimburile de gaze.
