Una dintre căile de tratare a refluxului gastroesofagian este scăderea conținutului de acid al stomacului astfel încât să nu se lovească de esofag. Deci, dacă refluxul este mai puțin acid, va arde mai puțin și va cauza mai puține simptome.
Medicamentele care pot fi utilizate sunt antiacide, inhibitori ai producției de acid, protectori pentru stomac și acceleratori de golire gastrică.
1. Antiacide
Antiacidele cele mai utilizate pentru a neutraliza acidul gastric sunt hidroxidul, hidroxidul de aluminiu, hidroxidul de magneziu și bicarbonatul de sodiu. Aceste remedii sunt baze care reacționează cu acizii, reducând potențialul lor toxic și dând naștere la apă și sare.
Antiacidele nu sunt folosite atât de des pentru că nu sunt la fel de eficiente și pentru că există o posibilitate de efecte de rebound, adică persoana se îmbunătățește imediat, dar apoi se poate înrăutăți.
Cele mai frecvente efecte secundare ale acestor medicamente sunt constipația, care sunt cauzate de sărurile de aluminiu sau diareea provocată de antacidele care conțin magneziu, deoarece provoacă un efect osmotic în intestin. Pentru a minimiza aceste efecte secundare, cele mai frecvent utilizate antacide sunt combinații de hidroxid de magneziu și aluminiu.
2. Inhibitori ai producerii de acizi
Inhibitorii producției de acid sunt medicamentele cele mai frecvent utilizate în tratamentul refluxului gastroesofagian, care pot inhiba această producție în două moduri:
Inhibitori ai pompelor de protoni
Acestea sunt principalele remedii utilizate în tratamentul bolilor legate de creșterea secreției de acid gastric. Cele mai frecvent utilizate sunt omeprazolul, pantoprazolul, esomeprazolul și rabeprazolul, care interferează cu pompa de protoni, inhibând producerea de acid clorhidric în stomac.
Cele mai frecvente efecte adverse care pot apărea cu utilizarea acestor medicamente sunt dureri de cap, diaree, erupții cutanate, dureri abdominale, flatulență, greață și constipație.
Antagoniști ai receptorilor H2 ai histaminei
Aceste medicamente inhibă secreția de acid indusă de histamină și gastrină, iar cele mai frecvent utilizate sunt cimetidina, ranitidina, nizatidina și famotidina.
Cele mai frecvente efecte secundare cauzate de utilizarea acestor medicamente sunt diareea, cefaleea, somnolenta, oboseala, dureri musculare si constipatie.
3. Acceleratoare de golire gastrică
Atunci când stomacul este prea plin, există mai multe șanse de reflux gastroesofagian. Prin urmare, pentru a evita acest lucru, motilitatea gastrointestinală poate fi stimulată cu medicamente prokinetice, cum ar fi metoclopramida, domperidona sau cisaprida, care ajută la golirea gastrică, reducând astfel timpul în care stomacul rămâne în stomac, evitând refluxul.
Cele mai frecvente efecte secundare care pot apărea cu utilizarea metoclopramidei sunt somnolență, senzație de slăbiciune, agitație, scăderea tensiunii arteriale și diaree. În plus, deși rareori pot să apară tulburări gastro-intestinale cu utilizarea domperidonei și cisapridei.
4. Scuturi gastrice
Scuturile gastrice pot fi, de asemenea, utilizate pentru tratamentul refluxului gastroesofagian, care protejează esofagul, împiedicând arderea atunci când conținutul în stomac trece în esofag.
În general, organismul are un mecanism în care produce un mucus care protejează mucoasa stomacului, împiedicând acidul să se prindă de el, dar în unele stări patologice și cu utilizarea unor medicamente, producția acestui mucus poate diminua și asigura agresiunea mucoasa. Scuturile gastrice care pot fi folosite pentru a înlocui acest mucus sunt sărurile de sucralfat și bismut care potențează mecanismele de apărare ale stomacului și formează o barieră protectoare în stomac și esofag.
Cele mai frecvente efecte adverse cauzate de sărurile de bismut sunt diminuarea scaunelor, amețeli, cefalee, greață, vărsături, diaree și tulburări psihotice.
Sucralfatul este, în general, bine tolerat și principalul său efect advers este constipația. Cu toate acestea, poate provoca uscăciune a gurii, greață, vărsături, dureri de cap și erupții cutanate.
Există, de asemenea, căi de atac interne care pot contribui la succesul tratamentului. Știți care sunt cele mai utilizate.
